- Prima Pagina
- Centru De Presa
- Press Release More
Press Centre
Avnet, Inc finalizează achiziţia Departamentului Soluţii IT al Acal plc
17 decembrie 2007: Avnet, Inc finalizează achiziţia Departamentului Soluţii IT al Acal plc
Achiziţia extinde şi creşte valoarea oferită partenerilor Avnet prin adăugarea de noi soluţii şi servicii.
Phoenix, Arizona, 17 decembrie 2007 – Avnet Inc (NYSE: AVT) a anunţat astăzi că a finalizat achiziţia Departamentului Soluţii IT al Acal plc. Departamentul achiziţionat, care are încasări anuale de aproximativ 200 milioane de dolari, este un distribuitor european de vârf al produselor şi serviciilor cu valoare adăugată pentru Reţeaua Zonei de Stocare (RZS), Reţelistică, Siguranţă şi Gestiunea Documentelor Electronice, precum şi de servicii profesionale şi gestionate. Acest departament, care operează în Marea Britanie, Olanda, Belgia, Germania, Franţa şi Suedia va fi integrat în divizia EMEA a Avnet Technology Solutions.
Dick Borsboom, preşedintele Avnet Technology Solutions EMEA, a declarat că „Această achiziţie extinde semnificativ expertiza noastră în domeniul soluţiilor şi serviciilor IT prin adăugarea de noi competenţe în segmente cu creştere ridicată şi prin extinderea capacităţii noastre de furnizare de soluţii ce permit utilizarea diverşilor furnizori. Câştigarea a 200 de angajaţi calificaţi şi a unui număr de 2000 de distribuitori Acal contribuie la extinderea portofoliului nostru de soluţii de vânzare şi creează oportunităţi suplimentare de cross selling.”
Prin recenta achiziţionare a Departamentului Magirus Enterprise, Avnet Technology Solutions îşi face în mod clar simţită prezenţa pe piaţă în domeniul serviciilor profesionale şi gestionate, al serviciilor pentru RZS, reţelistică şi soluţii de securizare. Această achiziţie deschide de asemenea pieţe noi pentru Avnet Technology Solutions, cum ar fi Gestionarea Documentelor Electronice, care operează la ora actuală sub numele de Headway Technologies.
„Ne apropiem foarte mult de scopul nostru care este acela de a fi cel mai bun distribuitor de produse şi servicii cu valoare adăugată din Europa”, a adăugat Dl. Borsboom „Achiziţia Acal este o nouă afirmare clară a viziunii noastre de lider în ce priveşte furnizarea de soluţii ce pot contribui la accelerarea dezvoltării partenerilor noştri comerciali.”
Despre Avnet
Avnet, Inc. (NYSE:AVT) este unul dintre cei mai mari distribuitori de componente electronice, produse pentru computer şi servicii şi soluţii tehnologice având peste 250 de locaţii care servesc 73 de ţări din întreaga lume. Firma comercializează, distribuie şi optimizează gama de aprovizionări şi furnizează servicii de proiectare pentru furnizorii de vârf ai componentelor electronice, firmele producătoare de computere şi furnizorii de subsisteme înglobate. Avnet oferă o extindere şi o aprofundare a capacităţilor, cum ar fi maximizarea eficienţei de stocare, logistica de gestionare, asamblarea produselor şi furnizarea proiectării tehnice pentru cei 100.000 de clienţi, accelerând dezvoltarea acestora prin intermediul serviciilor şi soluţiilor cu valoare adăugată eficiente din punct de vedere al costului. Pentru anul fiscal încheiat la data de 30 iunie 2007, Avnet a obţinut un venit de 15,68 miliarde $. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.avnet.com . (AVT_IR)



